Creștinism autentic - Volumul 1

By D.M. Lloyd Jones

0

Published by Făclia Publishing

Creștinism autentic - Volumul 1

417 Pages (RO version)

web version

Read Preview
  • Acesta este primul volum dintr-o serie care conţine mai multe predici de evanghelizare ţinute de dr. Lloyd-Jones din cartea Faptele Apostolilor. Cele mai multe dintre ele au fost predicate în timpul serviciilor de închinare din Westminster Chapel din Londra de-a lungul anului 1965. Aceste mesaje sunt în esenţă predici de evanghelizare, dar ele au o relevanţă deosebită şi pentru cei credincioşi. Lloyd-Jones a observat cât de mare nevoie au oamenii să înţeleagă exact „ce este creştinismul şi ce este Biserica Creştină” şi a susţinut că primele capitole din cartea Faptele Apostolilor dau răspunsul la aceste întrebări, pentru că ele ne prezintă un „creştinism autentic” şi nimic altceva. De la această idee provine şi titlul acestor volume. Aceeaşi nevoie de cunoaştere se face simţită şi în zilele noastre, iar, dacă nu se întâmplă nimic similar evenimentului petrecut în ziua de Rusalii, nevoia este cu atât mai mare. Convingerea autorului a fost aceea că evenimentul coborârii Duhului Sfânt din ziua de Rusalii, unic, dar cu aspecte repetabile, este singurul care poate explica istoria Bisericii Creştine despre care se vorbeşte în cartea Faptele Apostolilor. Supravieţuirea Bisericii a fost în sine un fenomen uimitor, iar creşterea ei, împotriva voinţei puterii de la Ierusalim şi a celei de la Roma, de-a dreptul miraculoasă.
  • {{ item.review }}

    {{ item.author }}

    There are no reviews available for this product

  • How many stars would you rate this title?

    Your name (optional)

    Leave a comment (optional)

  • Făclia Publishing

    Făclia Publishing House is an independent evangelical publisher and bookseller based on the town of Oradea in the west of Romania. Făclia enjoys a partnership with Emanuel University of Oradea and occasionally publishes books with this Christian University. All our books can be viewed on this site in both languages.

    Address

    Făclia Publishing

    Str. Facliei 36D, Oradea, Bihor, 410181, Romania

    Făclia Publishing

Sign In

Enter your account credentials below

Don't have an account? Join today

Create an account

Unlock access to free content, bookmarks and text highlights

By creating an account you accept our terms and conditions