Frumusețea sfințeniei

By Philip Eveson

0

Published by Făclia Publishing

Frumusețea sfințeniei

328 Pages (RO version)

web version

Read Preview
  • Leviticul este una dintre cărţile Bibliei cel mai puţin citite şi înţelese. Conţinutul lui ni se poate părea plictisitor şi neîmbietor. Oare de ce am dori să studiem o carte care începe şi se sfârşeşte cu jertfe de animale şi ne prezintă detalii referitoare la legile de purificare şi practicile preoţeşti? Răspundem în primul rând prin a spune că Leviticul face parte din Cuvântul lui Dumnezeu. Cartea ne prezintă ceea ce este adevărat şi de un folos veşnic pentru vieţile noastre. Lucrurile care s-au întâmplat în Israel în vremea Vechiului Testament sunt simboluri ale unei mântuiri reale de care noi ne bucurăm în Cristos. Asemenea lui Israel din vechime, şi noi trebuie să ne amintim în permanenţă cine este Dumnezeu, cum trebuie să ne apropiem de El şi să ne închinăm Lui şi cum să ne trăim viaţa ca popor al Său într-un mediu care ne este potrivnic. În acelaşi timp, Leviticul, în maniera sa specifică, ne îndreaptă privirile spre Acela care a venit să ne mântuiască de păcatele noastre şi să ne aducă la Dumnezeu. Fără cartea Leviticul nu putem înţelege moartea lui Cristos şi lucrarea Sa preoţească înfăptuită în locul nostru. Fără această carte nu putem înţelege nici numeroasele referinţe din Noul Testament la curăţare, sfinţire, puritate şi separare. Aceasta este cartea din care Isus a citata cea de a doua mare poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
  • {{ item.review }}

    {{ item.author }}

    There are no reviews available for this product

  • How many stars would you rate this title?

    Your name (optional)

    Leave a comment (optional)

  • Făclia Publishing

    Făclia Publishing House is an independent evangelical publisher and bookseller based on the town of Oradea in the west of Romania. Făclia enjoys a partnership with Emanuel University of Oradea and occasionally publishes books with this Christian University. All our books can be viewed on this site in both languages.

    Address

    Făclia Publishing

    Str. Facliei 36D, Oradea, Bihor, 410181, Romania

    Făclia Publishing

Sign In

Enter your account credentials below

Don't have an account? Join today

Create an account

Unlock access to free content, bookmarks and text highlights

By creating an account you accept our terms and conditions