Biserica lui Hristos

Predici despre Biserică

By Petru Vidu

0

Published by Făclia Publishing

Biserica lui Hristos

436 Pages (RO version)

web version

Read Preview
  • La ce ne gândim atunci când auzim cuvântul „biserică”? Marea majoritate a oamenilor se gândesc la o clădire. Atunci când pronunţăm acest cuvânt ne vin în minte tot felul de biserici, denominaţii şi gânduri. Dar întrebarea acestei serii de predici este: Ce are Dumnezeu în vedere atunci când vorbeşte despre Biserica lui Hristos? Dumnezeul Atotputernic, Creatorul întregului univers, a alcătuit un plan. În centrul planului Său se află Biserica slăvită a lui Isus Hristos. Dumnezeu a creat acest univers având în vedere „taina aceasta” care este Biserica. Iar biserica este unul dintre cele mai importante lucruri din întregul univers şi lucrul cel mai de preţ pentru Dumnezeu şi pentru Fiul Său, Isus Hristos. De aceea, nimic nu este mai important pentru un om decât să facă parte din Biserica lui Isus Hristos, din adevărata Biserică a lui Isus Hristos. Ne rugăm Domnului ca El să folosească aceste predici din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a aduce lumină şi cercetare, căci nu există poziţie mai critică, mai periculoasă decât să fii membru într-o biserică – şi mă refer în mod specific la o biserică evanghelică – şi să crezi că eşti mântuit, că faci parte din Biserica lui Hristos, dar în realitate să nu fie aşa şi să te trezeşti în pierzarea veşnică.
  • {{ item.review }}

    {{ item.author }}

    There are no reviews available for this product

  • How many stars would you rate this title?

    Your name (optional)

    Leave a comment (optional)

  • Făclia Publishing

    Făclia Publishing House is an independent evangelical publisher and bookseller based on the town of Oradea in the west of Romania. Făclia enjoys a partnership with Emanuel University of Oradea and occasionally publishes books with this Christian University. All our books can be viewed on this site in both languages.

    Address

    Făclia Publishing

    Str. Facliei 36D, Oradea, Bihor, 410181, Romania

    Făclia Publishing

Sign In

Enter your account credentials below

Don't have an account? Join today

Create an account

Unlock access to free content, bookmarks and text highlights

By creating an account you accept our terms and conditions