Iona & Naum
0

Iona & Naum

Har în mijlocul judecății

de John MacArthur

Publicat de Editura Făclia
238 pagini (RO - versiune)
versiune web versiune mobilă
Citește primele pagini
  • Seria de comentarii John MacArthur asupra Vechiului Testament Explică Scriptura cuvânt cu cuvânt Este fidelă abordării predicării de tip expozitiv Se bazează pe o exegeză aprofundată în limbile originale Prezintă semnificația și teologia textului cu acuratețe, precizie și claritate. Acest volum explică cărțile profetice ale lui Iona și Naum. Conceput pentru a ajuta predicatorul, acest comentariu este destinat să fie citit și aplicat de fiecare credincios pentru edificarea, binecuvântarea și bucuria personală. Cartea lui Iona demonstrează că Domnul este Mântuitorul atât al evreilor, cât și al neamurilor. În loc să-i distrugă imediat pe niniveni pentru răutatea lor, Dumnezeu l-a ridicat pe Iona ca să le vestească harul Lui. Acest har minunat al lui Dumnezeu culminează în Cel care a împlinit semnul lui Iona și a realizat mântuirea pentru toți cei care își recunosc nevrednicia, se pocăiesc de păcatele lor și cred în El. Astfel, cartea lui Iona arată spre lucrarea lui Cristos și ne descoperă bunătatea lui Dumnezeu care caută și mântuiește pe cei pierduți. Într-o continuare a povestirii, la peste o sută de ani după ce Iona a predicat în Ninive, Dumnezeu l-a ridicat pe Naum pentru a pronunța judecata asupra ninivenilor. În timp ce ninivenii din vremea lui Iona s-au pocăit și au avut parte de îndurare, generațiile următoare s-au întors la căile lor rele și au intrat sub mânia lui Dumnezeu. Celor care se bazau pe bunătatea lui Dumnezeu, Naum le-a declarat că Dumnezeul care este milostiv este și drept.
  • {{ item.review }}

    — {{ item.author }}

    Nu există recenzii pentru această publicație

  • Câte stele ai acorda publicației?

  • Editura Făclia

    Editura Făclia este o editură evanghelică independentă şi un distribuitor de carte creştină situată în oraşul Oradea. Făclia se bucură de un parteneriat cu Universitatea Emanuel din Oradea şi ocazional publică împreună cărţi în coediţie. Toate cărţile publicate de noi pot fi vizualizate pe această pagină atât în limba engleză, cât şi în limba română.

    Adresă

    Editura Făclia

    Str. Facliei 36D, Oradea, Bihor, 410181, Romania

    Editura Făclia

Autentificare

Vă rugăm introduceți datele contului pentru autentificare

Nu ai cont? Creează un cont

Creează un cont

Creând un cont vei putea accesa întregul conținut al materialelor noastre

Prin creearea unui cont sunteți deacord cu termenii și condițiile website-ului