Istoria anabaptiștilor din România 1527-1768

de Alexa Popovici

0

Publicat de Editura Făclia

Istoria anabaptiștilor din România 1527-1768

311 pagini (RO - versiune)

versiune web

Citește primele pagini
  • Întreg materialul din aceasta carte a fost prezentat în perioada anilor `50, sub forma unor lecţii de istorie, documentate cu toate informaţiile posibile, studenţilor seminarişti de la clasa de Istorie a baptiştilor din cadrul Seminarului Baptist din Bucureşti. Autorul, dr. Alexa Popovici, mărturisea că pe măsură ce înain¬ta în cercetarea documentelor şi a lucrărilor istorice a desco-perit că amănuntele istorice sunt foarte instructive, nu nu¬mai pentru cei ce se pregătesc spre a sluji cu Evanghelia, pre¬dicatorii, ci şi pentru ceilalţi credincioşi, fie ei tineri sau bătrâni, din bisericile baptiste. Cred, spunea el, că e foar¬te important ca fiecare credincios baptist, fiecare mădular al Bisericii lui Cristos, să ştie cum au trăit, cum au lucrat şi cum s-au luptat cu greutăţile toţi aceia ce au alergat pe această cale a credinţei înaintea noastră, şi mai ales pe aceste meleaguri pe care trăim şi noi.
  • {{ item.review }}

    {{ item.author }}

    Nu există recenzii pentru această publicație

  • Câte stele ai acorda publicației?

    Nume (opțional)

    Scrie o recenzie (opțional)

  • Editura Făclia

    Editura Făclia este o editură evanghelică independentă şi un distribuitor de carte creştină situată în oraşul Oradea. Făclia se bucură de un parteneriat cu Universitatea Emanuel din Oradea şi ocazional publică împreună cărţi în coediţie. Toate cărţile publicate de noi pot fi vizualizate pe această pagină atât în limba engleză, cât şi în limba română.

    Adresă

    Editura Făclia

    Str. Facliei 36D, Oradea, Bihor, 410181, Romania

    Editura Făclia

Autentificare

Vă rugăm introduceți datele contului pentru autentificare

Nu ai cont? Creează un cont

Creează un cont

Creând un cont vei putea accesa întregul conținut al materialelor noastre

Prin creearea unui cont sunteți deacord cu termenii și condițiile website-ului