Doctrina și practicarea sfințeniei

de Erroll Hulse

0

Publicat de Editura Făclia

Doctrina și practicarea sfințeniei

420 pagini (RO - versiune)

versiune web

Citește primele pagini
  • Creştinii se află într-un real pericol de a cădea într-o extremă sau alta atunci când abordează tema sfințeniei. Unii accentuează atât de mult harul suveran al lui Dumnezeu încât neglijează căutarea sfințeniei; alții au crezut că perfecţiunea poate fi atinsă în această viaţă, însă încercarea de a ajunge la ea i-a epuizat. Erroll Hulse abordează acest subiect din postura unui pastor experimentat. El ne arată că întreaga Scriptură oferă un mesaj consecvent și unitar despre sfințenie. El explică modul în care Dumnezeu organizează sfințirea și felul în care El asigură toate mijloacele practice în vederea acestui scop. Capitolul final oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care doctrina sfințeniei a fost privită de-a lungul istoriei bisericii, reamintind necesitatea absolută de a înțelege relația dintre justificare și sfințire. Pe tot cuprinsul cărții, provocarea puternică este îmbinată cu încurajarea caldă la mortificarea păcatului, pe de o parte, și la năzuinţa spre transformare, pe de altă parte.
  • {{ item.review }}

    {{ item.author }}

    Nu există recenzii pentru această publicație

  • Câte stele ai acorda publicației?

    Nume (opțional)

    Scrie o recenzie (opțional)

  • Editura Făclia

    Editura Făclia este o editură evanghelică independentă şi un distribuitor de carte creştină situată în oraşul Oradea. Făclia se bucură de un parteneriat cu Universitatea Emanuel din Oradea şi ocazional publică împreună cărţi în coediţie. Toate cărţile publicate de noi pot fi vizualizate pe această pagină atât în limba engleză, cât şi în limba română.

    Adresă

    Editura Făclia

    Str. Facliei 36D, Oradea, Bihor, 410181, Romania

    Editura Făclia