Tehnici de traducere a Bibliei

de Daniel Cojiţă

0

132 pagini (RO - versiune)

versiune web

Citește primele pagini
  • Este uimitor să aflăm că, deşi atât de mulţi oameni par a se fi lepădat de credinţa într-Unul Dumnezeu, o carte precum Sfânta Scriptură a fost deja tradusă în câteva mii de limbi şi tipărită în milioane de exemplare. Evreii şi creştinii, oameni de felurite credinţe o caută, o cunosc, o păstrează. Vreme de câteva secole, Biblia nu a fost cunoscută decât în limbi ca ebraica, aramaica sau greaca. Odată cu trecerea timpului, cu schimbarea mersului istoriei, cu trecerea la iudaism a unor oameni proveniţi din alte religii sau odată cu îmbrăţişarea creştinismului mai ales de către popoare care nu cunoşteau nici una dintre aceste limbi, a fost necesară transpunerea textului biblic pe înţelesul tuturor. Mentalitatea românească, în ultimă instanţă, îşi trage rădăcinile de aici. Este o iluzie să credem că am putea înţelege ceva din cultura şi civilizaţia română fără a ţine seama de aportul Sfintei Scripturi la modelarea lor. Acest fapt este valabil şi pentru civilizaţia europeană în general. Din epoca medievală, literatura, arta, muzica specifice popoarelor europene sunt profund îndatorate temelor, motivelor şi imaginilor preluate din Sfânta Scriptură.
  • {{ item.review }}

    {{ item.author }}

    Nu există recenzii pentru această publicație

  • Câte stele ai acorda publicației?

    Nume (opțional)

    Scrie o recenzie (opțional)

  • Editura Universităţii Emanuel

    Toate drepturile pentru prezenta lucrare în limba română aparţin Editurii Universităţii Emanuel. Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă sau transmisă prin nici un mijloc, electronic sau tipărit, de copiere, fotocopiere, multiplicare, scanare sau stocare a datelor de orice fel, fără acordul scris al Editurii Universităţii Emanuel.

    Adresă

    Editura Universităţii Emanuel

    Str. Nufărului Nr. 87, Oradea, Bihor, 410597, Romania

    Editura Universităţii Emanuel

Autentificare

Vă rugăm introduceți datele contului pentru autentificare

Nu ai cont? Creează un cont

Creează un cont

Creând un cont vei putea accesa întregul conținut al materialelor noastre

Prin creearea unui cont sunteți deacord cu termenii și condițiile website-ului